Adrian Ropotan, „șofer de lux” pentru băiatul său de doi ani. Imaginea cu fostul dinamovist pe care prietenii nu credeau să o vadă vreodată | FOTO EXCLUSIV

Adrian Ropotan, „șofer de lux” pentru băiatul său de doi ani. Imaginea cu fostul dinamovist pe care prietenii nu credeau să o vadă vreodată | FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:

Adrian Ropotan s-a lăsat de fotbal, iar acum se dedică în totalitate familiei și afacerilor de multe milioane de euro. Fostul dinamovist a fost fotografiat în București, la o plimbare cu cei dragi. Împingea cu sârg căruțul în care se afla, relaxat, băiatul său de doi ani.

Adrian Ropotan a fost considerat una dintre speranțele fotbalului românesc. A jucat la echipa națională, dar a fost și protagonistul unui transfer spectaculos, de trei milioane de euro, la Dinamo Moscova. Dincolo de performanțele pe terenul de fotbal s-a vorbit destul de mult și de petrecerile din cluburi. A fost și unul dintre cei care au cântat cu foc „Steaua e numai una”, în anul 2008. „O lună nu am ieșit din casă, după momentul respectiv”, povestea Cristi Pulhac.

Ropotan s-a făcut acum „băiat de casă”. S-a însurat cu Raluca Ogică, fiica celui care a susținut că a fost jefuit de biletul câștigător de „la 6 din 49”, iar de doi ani este tată. Fiul său, Ivan Nicolai, s-a născut în decembrie 2018, chiar în ziua în care Ropotan a marcat un gol.

„Oficial sunt bunic! Tataie. În timp ce Adrian Ropotan înscria un gol superb Universității Craiova, se năștea Ropotan Ivan Nicolai. Un semn că va fi un mare fotbalist”, a scris Ogică pe rețelele sociale, acolo unde a și publicat o poză alături de ginerele și de nepotul său.

Adrian Ropotan, la plimbare cu soția și băiatul

Adrian Ropotan a fost surprins zilele trecute prin București. A ieșit la plimbare cu soția și băiatul. Fostul fotbalist împingea de zor la căruț, în timp ce Raluca „butona telefonul” și era dedicată unei discuții ce nu suporta amânare.

La un moment dat i-a arătat soțului o imagine care a părut să-l încânte. În acest timp, cel mic savura plimbarea. Ivan Nicolai a stat relaxat și nu a protestat la nicio schimbare de direcție. Ce-i drept și Adrian „a condus” impecabil căruțul în care se afla cel mic.

Adrian Ropotan, afaceri de milioane

Adrian Ropotan investește „cu cap” banii câștigați pe terenul de fotbal. A construit 30 de vile cu două milioane de euro și speră să obțină un profit de patru milioane de euro în urma acestei afaceri.

De-alungul carierei, Adrian Ropotan a evoluat pentru Dinamo București, Tom Tomsk, Dinamo Moscova, Volga Nizhniy, FK Qabala, Petrolul Ploiești, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna și Hatta Club.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×